toateBlogurile

Bloguri, Bloggeri si Cititori

vineri, 15 martie 2013

Ce facem cu grijile?


M-am gândit să scriu despre subiectul ăsta pentru că am și eu, ca orice muritor de rând, grijile mele.
Am descoperit recent (mint, știu asta cam de la fel de mult timp de când mă știu pe mine) că nu sunt în stare să îmi menajez veniturile. Așa că m-am implicat în tot felul de acțiuni, proiecte din care momentan nu iese nimic, dar încercăm, să nu stăm cu mâna-n sân. Până atunci supraviețuim cu apă de la robinet si sticksuri.
Ar mai fi problemele de sănătate, care, pe mine una, până acum m-au ocolit, exceptând niște probleme "minore" cu care m-am născut la ochi. Probleme vizibile și care mă afectează pe mai multe planuri, care s-ar putea rezolva prin niște operații complicate și costisitoare. Legându-mă de fraza de mai sus, nu are rost să spun că, momentan, nu mi le permit, asadar nu mă gândesc toata ziua la problema asta. Sunt conștientă că e posibil să nu se rezolve niciodată, dar viața merge înainte.
Într-o relație.. fie că e vorba de atracție sexuală sau iubire, mereu o dau în bară. Nu știu cum sunteți voi dar pe mine chestia asta cu chimia mă dă peste cap. Se întâmplă (sau mă întâmplu) să fie minunat în primele luni, apoi..
începi să dai vina unul pe celălalt pentru orice căcat, să te cerți, să fie tensiune din senin, să nu mai discuți despre probleme, până ce se petrece întâmplarea, catastrofa, inevitabilul. Discută, crede în iubire, ai încredere până la proba contrarie.
De ce suntem atât de înapoiați sentimental? De ce, dacă ne ințelegem la început, facem până la urmă ceva și futem tot? 
Partea mea "preferată" e DE CE-ul permanent. De ce devine partenerul gelos fără motiv? De ce se pierde încrederea? De ce lăsăm grijile să ne afecteze relațiile cu cei din jur, când putem să le discutăm cu ei, cu cât mai mulți, poate unul vine cu o soluție inteligentă?! De ce ne gândim mereu numai la lucruri urâte? (nu am bani, nu sunt sănătos) când ne putem gândi la soluții și, oricum, gândirea negativă nu ne ajută cu nimic?! Problemele există pentru că le ajutăm să existe și pentru a fi rezolvate. Unele sunt mai grave dar ideea de bază e simplă. Dacă ai ce face, FĂ-O. Dacă nu, nu ai de ce să te gandești tot timpul la problema respectivă, nu?!
Faceți dragoste, povestiți, râdeți, vedeți un film bun, dansați, citiți, pictați, dormiți când sunteți obosiți... faceți orice vă place, vă face fericiți. Și a doua zi, luați-o de la capăt. 
Cu toții avem probleme, ar fi o lume mult mai tristă dacă am vedea numai negativism în jurul nostru. Fă-ți timp pentru sinele tău, hrănește-ți sufletul și mergi mai departe, cu capul sus.













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu